Tweet
Citind presa de azi, gasesc un articol din 7 decembrie 2007...despre un W140 S600 a lui Tiriac.
De fapt, apoi mi-am amintit ca am vazut aceasta masina, in peregrinarile mele, in micutzul si anonimul oras Jibou, judetul Salaj, condus de un pseudo-tzaran, patron de ceva fabrica de textile (fapt ce s-a confirmat in acest articol)
Lectura placuta.
Umbra lui Ţiriac. În Mercedes
de Daniel BEFU
Umbra lui Ţiriac. În MercedesGeamuri blindate, 400 de cai putere, aere condiţionate peste aere condiţionate, scaune ce se mulează pe forma spatelui şi minibar. Astea sunt o parte din dotările limuzinei cu care luneca pe străzile desfundate miliardarul Ion Ţiriac în anii 1995-1997. Din spatele geamurilor, tolănit pe bancheta din spate, fotul tenisman privea vizionar patria mamă care avea să-l facă din milionar, miliardar. Într-o dimineaţă afaceristul a pocnit din degete şi în locul limuzinei vechi, la scară s-a prezentat o bijuterie cu design mai nou. Trădat de stăpân, vechiul S 600 s-a pitulat în colţul cel mai întunecat al garajului unde a suferit în tăcere până pe la înserat, când un străin a tras-o cu forţa afară şi s-a dat o tură cu ea.
Era tot om mare, director peste-o felie din concernul lui Ţiriac. Se cunoştea că avusese multe din astea de lux la viaţa lui, dar pe lângă rasatul Ţiriac, era prea feciorelnic pentru gustul ei. Doi ani s-a folosit directorul de ea, după care i s-a făcut ruşine ca s-o mai scoată în public, că cică a îmbătrânit şi a trimis-o să se odihnească în parcare, printre maşinile de rând. Merţana a făcut depresie când a văzut ce mult a decăzut. Apoi, într-o zi limuzinei i s-a făcut vânt de tot. Tocmai în provincie, la o fabrică de textile din Sălaj. Doamne, ce om! Ce suflet mare avea patronul ei. Cât era ziulica de lungă îl vedeai pe paznicul de la poartă cum lustruieşte la ea. Pe-afară limuzina strălucea ca un bibelou negru, iar patronul o scotea în fiecare seară pe bulevardul central din oraş.
Dar ce se petrecea în interiorul ei era crunt, fiindcă pe tapiţerie începuseră să apară cicatrici de la costume de proastă calitate care, când atingeau bancheta de piele, parcă o raşchetau. Şi, în plus, stătea mai mult flămândă prin garaj, că zicea stăpânu’: „Consumă mai mult decât un TIR”. Anunţ în ziar, telefoane: „Câţi kilometri are la bord?”. „Păi 260.000 reali”. „Mmmm, cam mult”. „Dar e întreţinută să ştiţi. I-a aparţinut domnului Ţiriac”. „Cum? O iau. Cât?”. „15.000 euro”. „S-a făcut”. După atâta surghiun, în sfârşit - din nou la Bucureşti.
Limuzină de parlamentar
Paul Vladu, mic benzinar la Piaţa Matache, a redresat stima de sine a limuzinei când a intrat cu ea în „Legislativul României” în 2006, prin procurarea cartonaşului de sub parbriz: „Parlamentul României. PERMIS DE LIBERĂ TRECERE”. E mândru până la Dumnezeu că e proprietarul merţanului S600: „Mă simt un mic Ţiriac. Şi sper sã fac şi afacerile lui. Mã gândesc tot timpul cum o fi stat el în maşină gândindu-se aşa cum să ajungă miliardar”. Paul Vladu e convins că o parte din acele sclipiri inspiratoare trăite de Ion Ţiriac în limuzină îl influenţează acum pe el: „Dacă mă gândesc la discuţiile care au avut loc în aceastã maşinã vizavi de business-uri, am luat un pic din aura de a negocia a domnului Ţiriac, pentru cã între timp am cumpãrat un teren de 1.000 mp şi l-am negociat foarte bine chiar aici, la volan.
Era 380-350 euro/mp şi l-am luat la 260 euro/mp, ieftin pentru zona Drumul Taberei”. Purtând pe cap o bască de şmecheraş, Paul Vladu vrea să facă impresie cu dotările de lux ale merţanului lui din 1995. Începe cu geamurile blindate, obraznic de groase, explicând că ce l-a dat pe spate e închiderea centralizatã a maşinii care: „Nu e electricã. Este pe vacuum de aer. Are o pompã de aer în care face aer şi se deschid uşile pe aer, cu senzor. În acelaşi timp aerul ãla e bãgat şi în scaune care se muleazã dupã tine, ca un fel de pernã gonflabilã.
Şi uitaţi aici la perdeaua asta electricã. Se ridicã singurã perdeluţa (n.r de la lunetă). În acelaşi timp tetierele pe spate se pot regla tot electronic”. Iar izolaţia fonică este atât de bună, încât ”motorul, câteodatã, îl accelerez ca sã-l aud. Am senzaţia cã s-a oprit sau ceva în genul ãsta”. Apoi se întoarce spre bancheta spate: „Uitaţi, pe partea asta a stat Ţiriac, cã e mai uzată pielea aici, în spatele şoferului. Sau poate, culmea, a stat cineva mai sãrac, un partener de afaceri care n-avea pantalonii dumnealui şi a zgâriat-o. Acum, pe bancheta din spate stau copiii mei. Am o fatã şi un bãiat care se joacă acolo, de parcă ar fi în sufragerie”.
Capriciile limuzinei îl usucă de bani
Când ne-arată inserţiile de lemn de pe bord, proprietarul scapă primul oftat: „Ãsta e lemn de mahon original. Odatã am vrut sã schimb o porţiune de genul ãsta, vedeţi cã e un pic fisuratã aicea, şi l-am lipit pentru cã aceastã bucãţicã de 15 cm² costa 500 de euro plus TVA comandã specialã din Germania. Am zis: ce-i aia? Şi-am cumpărat lipici”. Nici cu anvelopele, „Ţiriacul” nostru n-o duce prea strălucit, dar n-o recunoaşte decât pe ocolite: „I-am pus anvelope reşapate cu care nu poţi sã rulezi cu mai mult de 130-140 la orã, ca sã pot sã mã ţin în frâu. Că mereu găsesc parteneri în trafic care mă provoacă să mă întrec cu ei şi dacã aveam anvelope de 260 la orã cât indicã pe bord, vã daţi seama cã nu puteam sã mă abţin.
Plus că o anvelopã pentru ea costã în jur de 600-700 de euro, cu indice de viteză 260”. Astea-s mizilicuri. Baiul mare cu merţanul lui Ţiriac e consumul: „Vã daţi seama, având atâţia cai, le e şi lor sete. Dar eu spun cã dacã aş avea o blondã cu ochi albaştri ar consuma mult mai mult”. Dar cifrele vorbesc mai bine: „Astă vară m-am şi speriat când, pe căldurile alea, cu aer condiţionat a sărit la 40 litri la sutã. Am avut impresia cã s-a spart rezervorul. Dar în afara oraşului, când limuzina e pusă pe pilot automat, consumul scade la 15 la sutã”. Noroc că are benzinăria din Matache, de unde poate să-şi umple rezervorul chiar şi când rămâne fără cash în buzunar. Când are probleme, benzinarul n-are bani să-şi ducă limuzina la service-ul Mercedes.
„Dar am un mecanic arab care este foarte bun. Arabii sunt cei mai buni mecanici la ora actualã din România pe Mercedesuri. E singurul care poate sã umble într-un motor 12 în V cu ochii închişi. Şi manopera mă costă între 500.000 şi un milion jumate. Incredibil dar adevãrat: şi piesele tot el mi le face rost”. În ultima lună, din cauză că maşina consumă cât o fabrică, pe Merţan a apărut anunţul: “Pentru cunoscători. De vânzare... Primul proprietar Ion Ţiriac. Tel...”.
De fapt, apoi mi-am amintit ca am vazut aceasta masina, in peregrinarile mele, in micutzul si anonimul oras Jibou, judetul Salaj, condus de un pseudo-tzaran, patron de ceva fabrica de textile (fapt ce s-a confirmat in acest articol)
Lectura placuta.
Umbra lui Ţiriac. În Mercedes
de Daniel BEFU
Umbra lui Ţiriac. În MercedesGeamuri blindate, 400 de cai putere, aere condiţionate peste aere condiţionate, scaune ce se mulează pe forma spatelui şi minibar. Astea sunt o parte din dotările limuzinei cu care luneca pe străzile desfundate miliardarul Ion Ţiriac în anii 1995-1997. Din spatele geamurilor, tolănit pe bancheta din spate, fotul tenisman privea vizionar patria mamă care avea să-l facă din milionar, miliardar. Într-o dimineaţă afaceristul a pocnit din degete şi în locul limuzinei vechi, la scară s-a prezentat o bijuterie cu design mai nou. Trădat de stăpân, vechiul S 600 s-a pitulat în colţul cel mai întunecat al garajului unde a suferit în tăcere până pe la înserat, când un străin a tras-o cu forţa afară şi s-a dat o tură cu ea.
Era tot om mare, director peste-o felie din concernul lui Ţiriac. Se cunoştea că avusese multe din astea de lux la viaţa lui, dar pe lângă rasatul Ţiriac, era prea feciorelnic pentru gustul ei. Doi ani s-a folosit directorul de ea, după care i s-a făcut ruşine ca s-o mai scoată în public, că cică a îmbătrânit şi a trimis-o să se odihnească în parcare, printre maşinile de rând. Merţana a făcut depresie când a văzut ce mult a decăzut. Apoi, într-o zi limuzinei i s-a făcut vânt de tot. Tocmai în provincie, la o fabrică de textile din Sălaj. Doamne, ce om! Ce suflet mare avea patronul ei. Cât era ziulica de lungă îl vedeai pe paznicul de la poartă cum lustruieşte la ea. Pe-afară limuzina strălucea ca un bibelou negru, iar patronul o scotea în fiecare seară pe bulevardul central din oraş.
Dar ce se petrecea în interiorul ei era crunt, fiindcă pe tapiţerie începuseră să apară cicatrici de la costume de proastă calitate care, când atingeau bancheta de piele, parcă o raşchetau. Şi, în plus, stătea mai mult flămândă prin garaj, că zicea stăpânu’: „Consumă mai mult decât un TIR”. Anunţ în ziar, telefoane: „Câţi kilometri are la bord?”. „Păi 260.000 reali”. „Mmmm, cam mult”. „Dar e întreţinută să ştiţi. I-a aparţinut domnului Ţiriac”. „Cum? O iau. Cât?”. „15.000 euro”. „S-a făcut”. După atâta surghiun, în sfârşit - din nou la Bucureşti.
Limuzină de parlamentar
Paul Vladu, mic benzinar la Piaţa Matache, a redresat stima de sine a limuzinei când a intrat cu ea în „Legislativul României” în 2006, prin procurarea cartonaşului de sub parbriz: „Parlamentul României. PERMIS DE LIBERĂ TRECERE”. E mândru până la Dumnezeu că e proprietarul merţanului S600: „Mă simt un mic Ţiriac. Şi sper sã fac şi afacerile lui. Mã gândesc tot timpul cum o fi stat el în maşină gândindu-se aşa cum să ajungă miliardar”. Paul Vladu e convins că o parte din acele sclipiri inspiratoare trăite de Ion Ţiriac în limuzină îl influenţează acum pe el: „Dacă mă gândesc la discuţiile care au avut loc în aceastã maşinã vizavi de business-uri, am luat un pic din aura de a negocia a domnului Ţiriac, pentru cã între timp am cumpãrat un teren de 1.000 mp şi l-am negociat foarte bine chiar aici, la volan.
Era 380-350 euro/mp şi l-am luat la 260 euro/mp, ieftin pentru zona Drumul Taberei”. Purtând pe cap o bască de şmecheraş, Paul Vladu vrea să facă impresie cu dotările de lux ale merţanului lui din 1995. Începe cu geamurile blindate, obraznic de groase, explicând că ce l-a dat pe spate e închiderea centralizatã a maşinii care: „Nu e electricã. Este pe vacuum de aer. Are o pompã de aer în care face aer şi se deschid uşile pe aer, cu senzor. În acelaşi timp aerul ãla e bãgat şi în scaune care se muleazã dupã tine, ca un fel de pernã gonflabilã.
Şi uitaţi aici la perdeaua asta electricã. Se ridicã singurã perdeluţa (n.r de la lunetă). În acelaşi timp tetierele pe spate se pot regla tot electronic”. Iar izolaţia fonică este atât de bună, încât ”motorul, câteodatã, îl accelerez ca sã-l aud. Am senzaţia cã s-a oprit sau ceva în genul ãsta”. Apoi se întoarce spre bancheta spate: „Uitaţi, pe partea asta a stat Ţiriac, cã e mai uzată pielea aici, în spatele şoferului. Sau poate, culmea, a stat cineva mai sãrac, un partener de afaceri care n-avea pantalonii dumnealui şi a zgâriat-o. Acum, pe bancheta din spate stau copiii mei. Am o fatã şi un bãiat care se joacă acolo, de parcă ar fi în sufragerie”.
Capriciile limuzinei îl usucă de bani
Când ne-arată inserţiile de lemn de pe bord, proprietarul scapă primul oftat: „Ãsta e lemn de mahon original. Odatã am vrut sã schimb o porţiune de genul ãsta, vedeţi cã e un pic fisuratã aicea, şi l-am lipit pentru cã aceastã bucãţicã de 15 cm² costa 500 de euro plus TVA comandã specialã din Germania. Am zis: ce-i aia? Şi-am cumpărat lipici”. Nici cu anvelopele, „Ţiriacul” nostru n-o duce prea strălucit, dar n-o recunoaşte decât pe ocolite: „I-am pus anvelope reşapate cu care nu poţi sã rulezi cu mai mult de 130-140 la orã, ca sã pot sã mã ţin în frâu. Că mereu găsesc parteneri în trafic care mă provoacă să mă întrec cu ei şi dacã aveam anvelope de 260 la orã cât indicã pe bord, vã daţi seama cã nu puteam sã mă abţin.
Plus că o anvelopã pentru ea costã în jur de 600-700 de euro, cu indice de viteză 260”. Astea-s mizilicuri. Baiul mare cu merţanul lui Ţiriac e consumul: „Vã daţi seama, având atâţia cai, le e şi lor sete. Dar eu spun cã dacã aş avea o blondã cu ochi albaştri ar consuma mult mai mult”. Dar cifrele vorbesc mai bine: „Astă vară m-am şi speriat când, pe căldurile alea, cu aer condiţionat a sărit la 40 litri la sutã. Am avut impresia cã s-a spart rezervorul. Dar în afara oraşului, când limuzina e pusă pe pilot automat, consumul scade la 15 la sutã”. Noroc că are benzinăria din Matache, de unde poate să-şi umple rezervorul chiar şi când rămâne fără cash în buzunar. Când are probleme, benzinarul n-are bani să-şi ducă limuzina la service-ul Mercedes.
„Dar am un mecanic arab care este foarte bun. Arabii sunt cei mai buni mecanici la ora actualã din România pe Mercedesuri. E singurul care poate sã umble într-un motor 12 în V cu ochii închişi. Şi manopera mă costă între 500.000 şi un milion jumate. Incredibil dar adevãrat: şi piesele tot el mi le face rost”. În ultima lună, din cauză că maşina consumă cât o fabrică, pe Merţan a apărut anunţul: “Pentru cunoscători. De vânzare... Primul proprietar Ion Ţiriac. Tel...”.
) dupa principii cred ca tot roman. Si as putea zice ca nu are omu.... da si-a cumparat-o si si are bani
Comment