Ma tot documentez de ceva timp în legătură cu galeria de admisie la motoarele CDI, care cred că e considerată de Mercedes o "consumabilă de lux" pentru că:
Lovindu-mă de problema galeriei de admisie defecte, mi-am pus următoarele întrebări:
Şi ultima întrebare, şi care reprezintă cea mai mare dilemă pentru mine e următoarea:
De ce au pus aeropaleţii aceia pe admisie?
După mine aerul ar trebui să intre cât mai liber către motor şi în cantitate cât mai mare (că doar de asta s-au inventat turbo şi kompressor), de ce l-ar bloca?
M-am gândit iniţial că ar fi vorba de limitarea consumului (puţin aer -> ardere incompletă -> valorile de la sonda lambda anunţă calculatorul şi acesta limitează motorina), dar nu are nici o logică din moment ce ar putea limita motorina direct din injecţie.
Apoi ar mai fi posibil să aibă acelaşi efect ca şocul de la vechea dacie, dar iar nu văd de ce ar fi pus câte un aeropalet pe fiecare cilindru când puteau să pună unul singur mai mare pe toata admisia (ceva de mărimea EGR-ului) şi rezulta un mecanism mult mai robust şi mai puţin complicat.
Ţinând cont că în fiecare cilindru intră 2 tevi din admisie, una fiind liberă (cea cu diametru mai mic), şi una fiind blocată sau deschisă de către aeropalet, singurul avantaj al faptului ca aeropaletul stă închis până când motorul are nevoie de aer ar fi faptul că în spatele aeropaletului se formează un fel de "rezervă de aer", care poate fi folosită imediat când este nevoie (efect de buffer).
Dacă ăsta ar fi singurul motiv pentru care au gândit sistemul aşa, atunci:
Ce dezavantaje avem dacă anulăm aeropaleţii respectivi?
Eu unul mă pot lipsi de efectul acela de buffer, chiar dacă el înseamnă că o să am ceva întârzieri pe acceleraţie de ordinul a câtorva zecimi de secundă.
- deşi s-a dovedit că e o piesă care se defectează frecvent, nu au făcut nimic în privinţa ei (problema asta apare la toate motoarele cdi din '99 până în 2008 cel puţin, şi probabil în timp va apărea şi la modelele mai noi)
- deşi aeropaleţii / clapetele care se uzează se pot înlocui foarte uşor, Mercedes nu aduc decât piesa completă (galerie + aeropaleţi / clapete) la preţuri destul de mari
Lovindu-mă de problema galeriei de admisie defecte, mi-am pus următoarele întrebări:
- Se găsesc undeva aeropaleţii de vânzare sub formă de kit de reparaţii?
- A refăcut până acum cineva aeropaleţii la strung sau la firme ce se ocupă cu prelucrarea metalului?
- Unde aş putea reface aeropaleţii respectivi din plastic (am codul polimerului din care sunt făcuţi)?

Comment