Tweet
Salut tuturor
Mi-a luat ceva timp sa ma bag la o discutie despre cum ne exprimam, hai sa spun corect. Sau mai degraba cum scriem.
"Vind MB, din 2000, stare excelenta, tractiune spate....etc". Tractiune spate? Inseamna ca mergem 5 viteze cu spatele si una cu fata? Nu, vorba unui amic de pe formum
"asa-i poporu'". E propulsie, corect.
sau
Il urmaream de multe ori pe Pruteanu (D-zeu sa-l odihneasca), pentru modul cum reusea sa te faca sa pricepi anumite lucruri legate de vocabular. Si am intrat odata pe blogul sau chitit sa-i gasesc o greseala. Oups..."marea majoritate"..Ii cerusem o lamurie. Mi-a raspuns prin cuvinte pe care, (pe unele a trebuit sa le caut in DEX) insa, ce mi-a placut a fost ca a doua zi nu am mai gasit expresia
Corect "majoritatea"
sau
In ultima vreme parca uitam de prepozitia (pe)
".....masina are 200.000 mii de km care i-am facut in Germania" ..unde e PE??? Pe drumuri...corect "pe care"
Si acum partea cea mai frumoasa, cel putin care imi place cel mai mult.
De ce naiba scriem cu â (î din a) cind putem scrie cu î (din i)??
Aici va prezint o scurta trecere in revista a unui foarte bun prieten.
"Am o problemă pe care de mult am tot intenţionat să o supun unei dezbateri. S-ar putea ca mulţi dintre voi să nu fiţi interesaţi, sau poate, să aveţi deja convingeri conturate. Totuşi, din moment ce singurul mod prin care comunicăm aici pe forum este scrisul, mă gîndesc ca poate fi un subiect interesant.
î şi â
Probabil aţi remarcat că eu scriu cu î. Acest lucru nu e întîmplător şi o sa incerc sa explic cît pot mai bine de ce am luat această decizie.
In primul rînd, mi s-a părut normal ca după revoluţie să se schimbe ceva şi în zona scrisului. Era un fel de dezicere fată de tot ce însemna perioada “ceauşescu” si era de înţeles. Mult timp nu mi-am pus problema, am acceptat aproape cu mîndrie această schimbare, pîna cînd am observat că unele edituri (prestigioase chiar) sau ziare, nu au adoptat noua formă de scris. Era clar că ceva nu e în regulă şi am încercat să aflu ce se întîmplă.
Pentru început, cred că mă ajută niste citate din Alexandru Graur,
“Putină gramatică” 1969
“Sînt întrebat de ce scriu cu î in loc de â. Aş putea întoarce intrebarea: De ce să avem două semne pentru un singur sunet? In secolul trecut (XVIII) pe vremea literelor chirilice nu exista decît î; â este o invenţie destinată să păstreze cuvîntului român o înfăţişare apropiată de latinul romanus. Dar astăzi nu mai este nevoie de astfel de subterfugii, pentru că toată lumea ştie ca limba română provine din limba latină.
Primesc din cînd în cînd scrisori, de obicei de la oameni în vîrstă, care, deprinşi să scrie cu â, protestează, sub diferite pretexte, contra eliminarii acestei litere. Sînt silit de fiecare dată să le arăt că â nu este decît o rămăşită a vechii scrieri etimologice, care nu încearcă să redea realitătile romaneşti, ci pe cele latineşti, deşi scriem pentru noi, nu pentru romani.
Sunetul î, care este unul singur, apărea în scris în secolul trecut sub cinci forme: â, ê , î, ô, û, după cum îi corespunde, sau se presupunea că îi corespunde, în latineste o vocală sau alta: mână, vânt, râu, fântâna, gât. Copiii trebuiau deci să se informeze asupra etimologiei cuvintelor inainte de a şti cum se scrie.
Cu ocazia reformei din 1903, s-a renunţat la ê, ô si ù, dar s-au păstrat două litere, î şi â, în loc de una, de altfel inconsecvent repartizate din punctul de vedere al etimologiei, de vreme ce latinescului angelus îi corespundea înger, iar latinescului rivus îi corespundea rîu.
Mai rămineau destule complicaţii, de exemplu: participiile verbelor de conjugarea a IV-a se scriau cu î (cînd preceda un r), deci amărît, coborît. Dar urît, care e participiul lui a urî, se foloseste ca adjectiv, cu înţeles destul de depărtat de al verbului: mai trebuie scris cu î? Sau cu â?
Reforma din 1953 a simplificat situaţia, ca in multe alte amănunte, astfel că acum cine ştie să vorbească invaţă usor ce litere trebuie să scrie: ele corespund sunetelor. Si pentru că avem un singur sunet î, folosim o singură literă, î. “
Intre timp s-a mai făcut o reformă, dar care nu simplifică ci complică lucrurile. Sunetul î aflat la începutul sau şfîrsitul cuvîntului, nu se scrie cu â.
Mai e şi penibila greşeală cu sânt....Nu vă complicati sa scrieti sunt, se scrie cum se aude: sînt.
Ramîne numele tării şi tot ce derivă din el, ca şi numele proprii pe care e absurd să le schimbi, după cum spune şi Al. Graur.
Una peste alta, e o varză totală şi de aceea am hotărît să simplific, şi să mă alătur celor care scriu cum se aude".
Nu sint filozof, critic literar, profesor de limba română, politician, ci un simplu individ care macar atunci cind se exprima incearca, pe cit posibil, sa o faca corect. Am vazut o gramada de exprimari (cel putin la rubrica de vinzari/cumparari) care, oarecum, m-au facut sa deschid acest topic.
Totusi, cele supuse antentiei voastre sint doar citeva dintre "perlele" celor care in loc sa simplifice, din contra, complica si asa o exprimare fada a limbii române. Daca aveti alte pareri, alte exemple, alte "perle", poate o scurta trecere in revista i-ar ajuta pe cei pentru care exprimarea in limba română fie nu este suficient de bine conturata in vocabularul propriu, fie din necunostinta, dezinteres, lipsa de minima cultura si educatie (fara suparare) si exemplele ar putea continua, nu reusesc macar o scriere corecta, sau hai sa zicem, pe aproape.
Multumesc
Mi-a luat ceva timp sa ma bag la o discutie despre cum ne exprimam, hai sa spun corect. Sau mai degraba cum scriem.
"Vind MB, din 2000, stare excelenta, tractiune spate....etc". Tractiune spate? Inseamna ca mergem 5 viteze cu spatele si una cu fata? Nu, vorba unui amic de pe formum
"asa-i poporu'". E propulsie, corect.sau
Il urmaream de multe ori pe Pruteanu (D-zeu sa-l odihneasca), pentru modul cum reusea sa te faca sa pricepi anumite lucruri legate de vocabular. Si am intrat odata pe blogul sau chitit sa-i gasesc o greseala. Oups..."marea majoritate"..Ii cerusem o lamurie. Mi-a raspuns prin cuvinte pe care, (pe unele a trebuit sa le caut in DEX) insa, ce mi-a placut a fost ca a doua zi nu am mai gasit expresia
Corect "majoritatea"
sau
In ultima vreme parca uitam de prepozitia (pe)
".....masina are 200.000 mii de km care i-am facut in Germania" ..unde e PE??? Pe drumuri
...corect "pe care"Si acum partea cea mai frumoasa, cel putin care imi place cel mai mult.
De ce naiba scriem cu â (î din a) cind putem scrie cu î (din i)??
Aici va prezint o scurta trecere in revista a unui foarte bun prieten.
"Am o problemă pe care de mult am tot intenţionat să o supun unei dezbateri. S-ar putea ca mulţi dintre voi să nu fiţi interesaţi, sau poate, să aveţi deja convingeri conturate. Totuşi, din moment ce singurul mod prin care comunicăm aici pe forum este scrisul, mă gîndesc ca poate fi un subiect interesant.
î şi â
Probabil aţi remarcat că eu scriu cu î. Acest lucru nu e întîmplător şi o sa incerc sa explic cît pot mai bine de ce am luat această decizie.
In primul rînd, mi s-a părut normal ca după revoluţie să se schimbe ceva şi în zona scrisului. Era un fel de dezicere fată de tot ce însemna perioada “ceauşescu” si era de înţeles. Mult timp nu mi-am pus problema, am acceptat aproape cu mîndrie această schimbare, pîna cînd am observat că unele edituri (prestigioase chiar) sau ziare, nu au adoptat noua formă de scris. Era clar că ceva nu e în regulă şi am încercat să aflu ce se întîmplă.
Pentru început, cred că mă ajută niste citate din Alexandru Graur,
“Putină gramatică” 1969
“Sînt întrebat de ce scriu cu î in loc de â. Aş putea întoarce intrebarea: De ce să avem două semne pentru un singur sunet? In secolul trecut (XVIII) pe vremea literelor chirilice nu exista decît î; â este o invenţie destinată să păstreze cuvîntului român o înfăţişare apropiată de latinul romanus. Dar astăzi nu mai este nevoie de astfel de subterfugii, pentru că toată lumea ştie ca limba română provine din limba latină.
Primesc din cînd în cînd scrisori, de obicei de la oameni în vîrstă, care, deprinşi să scrie cu â, protestează, sub diferite pretexte, contra eliminarii acestei litere. Sînt silit de fiecare dată să le arăt că â nu este decît o rămăşită a vechii scrieri etimologice, care nu încearcă să redea realitătile romaneşti, ci pe cele latineşti, deşi scriem pentru noi, nu pentru romani.
Sunetul î, care este unul singur, apărea în scris în secolul trecut sub cinci forme: â, ê , î, ô, û, după cum îi corespunde, sau se presupunea că îi corespunde, în latineste o vocală sau alta: mână, vânt, râu, fântâna, gât. Copiii trebuiau deci să se informeze asupra etimologiei cuvintelor inainte de a şti cum se scrie.
Cu ocazia reformei din 1903, s-a renunţat la ê, ô si ù, dar s-au păstrat două litere, î şi â, în loc de una, de altfel inconsecvent repartizate din punctul de vedere al etimologiei, de vreme ce latinescului angelus îi corespundea înger, iar latinescului rivus îi corespundea rîu.
Mai rămineau destule complicaţii, de exemplu: participiile verbelor de conjugarea a IV-a se scriau cu î (cînd preceda un r), deci amărît, coborît. Dar urît, care e participiul lui a urî, se foloseste ca adjectiv, cu înţeles destul de depărtat de al verbului: mai trebuie scris cu î? Sau cu â?
Reforma din 1953 a simplificat situaţia, ca in multe alte amănunte, astfel că acum cine ştie să vorbească invaţă usor ce litere trebuie să scrie: ele corespund sunetelor. Si pentru că avem un singur sunet î, folosim o singură literă, î. “
Intre timp s-a mai făcut o reformă, dar care nu simplifică ci complică lucrurile. Sunetul î aflat la începutul sau şfîrsitul cuvîntului, nu se scrie cu â.
Mai e şi penibila greşeală cu sânt....Nu vă complicati sa scrieti sunt, se scrie cum se aude: sînt.
Ramîne numele tării şi tot ce derivă din el, ca şi numele proprii pe care e absurd să le schimbi, după cum spune şi Al. Graur.
Una peste alta, e o varză totală şi de aceea am hotărît să simplific, şi să mă alătur celor care scriu cum se aude".
Nu sint filozof, critic literar, profesor de limba română, politician, ci un simplu individ care macar atunci cind se exprima incearca, pe cit posibil, sa o faca corect. Am vazut o gramada de exprimari (cel putin la rubrica de vinzari/cumparari) care, oarecum, m-au facut sa deschid acest topic.
Totusi, cele supuse antentiei voastre sint doar citeva dintre "perlele" celor care in loc sa simplifice, din contra, complica si asa o exprimare fada a limbii române. Daca aveti alte pareri, alte exemple, alte "perle", poate o scurta trecere in revista i-ar ajuta pe cei pentru care exprimarea in limba română fie nu este suficient de bine conturata in vocabularul propriu, fie din necunostinta, dezinteres, lipsa de minima cultura si educatie (fara suparare) si exemplele ar putea continua, nu reusesc macar o scriere corecta, sau hai sa zicem, pe aproape.
Multumesc
Comment