Având în vedere minunatele drumuri ale patriei, am avut ocazia să-mi strâmb 2 roţi într-o singură groapă. Pentru cei care au astfel de probleme, m-am gândit să le recomand tipul la care mi le-am îndreptat eu.
Mimi (zona Mehala)
0745 66 99 61
str. Basarabia nr. 36
(cum vii dinstre Bd. Cetaţii spre Mehala, faci dreapta după biserică, apoi stânga pe a 3-a)
Am îndreptat la el 2 roţi până acum şi mâine o să merg cu restu (preventiv). Am mai încercat înainte la o vulcanizare pe Rebreanu' (cum vii dinspre Calea Şagului, pe dreapta după intersecţia cu benzinăria Mol), dar nu a ieşit la fel de ok la Mimi, şi preţul a fost de vreo 3 ori mai mare.
Nu încercaţi să aflaţi prea multe la telefon pentru că nu o să vă zică. Preţul vi-l face pe loc în funcţie de gravitate (eu pe ce am făcut până acum am dat 40 şi 50 lei). Trebuie să mergeţi cu janta fără cauciuc (există o vulcanizare la capătul străzi unde puteţi face asta cu 9 lei, şi la final vă puteţi şi monta şi echilibra acolo cu vreo 15-20 lei).
Din experienţă şi din auzite, nu vă îndreptaţi roţile unde găsiţi cel mai ieftin. Sunt unii care lucrează cu autogenul (materialul îşi pierde din duritate şi trebuie şi vopsită geanta după) sau care forţează prea mult janta (pînă crapă şi trebuie apoi sudată).
Sunt curios să văd şi recomandările altora. A mai îndreptat care roţile prin zonă? Dacă da: unde? cât? cum s-au comportat roţile după?