Announcement

Collapse

Informatii si clarificari privind datele personale

Datele cu caracter personal pe care siteul Clubmercedes.ro le colecteaza pe Forum sunt descrise mai jos, impreuna cu scopul, modul si temeiul prelucrarii lor precum si durata pe care are loc stocarea si/sau prelucrarea. Aceste date nu sunt prelucrate in alte moduri decat cele mentionate, nu sunt folosite in scopuri de marketing, nu sunt comercializate si nu sunt transferate unor terti.

__________________________________________________ ________________________________


I. "Date necesare" - colectate la inregistrarea unui cont de membru:
Adresa de email, necesara pentru:
validarea contului
resetarea parolei, in cazul in care a fost uitata
transmitere notificari privind anumite evenimente intamplate pe Forum (optional, opt-in) - ex: reply intr-un topic urmarit, reply la un mesaj personal (PM)
comunicari ocazionale in scop informativ (non-marketing, non-comercial) din partea administratiei Forumului (optional, opt-in)
NU este afisata public pe Forum, iar ceilalti membri nu au acces la ea, nici macar cei din echipa de moderare (moderatori, supermoderatori)
Username, necesar pentru autentificare (login)
Este afisat public pe Forum, in dreptul postarilor/mesajelor scrise de membrul respectiv, pentru a putea facilita o discutie cursiva
Parola, necesara pentru autentificare (login)
NU este afisata nicaieri
NU este stocata intr-o forma citibila (plain text), ci numai in forma criptata
Motiv: fara aceste date nu este posibila crearea unui cont de membru, iar fara cont nu se poate participa la discutii.
Temei: interesul legitim.
Durata: pe toata durata existentei contului de membru
__________________________________________________ ________________________________


II. "Date optionale" - pe care membrii Forumului Clubmercedes au posibilitatea sa le introduca in contul propriu daca doresc:
Location - eliminat de tot, pentru ca in ciuda explicatiilor au aparut confuzii privind semnificatia si rolul acestui camp
Data nasterii
Hobby-uri (interests)
Model/marca si motorizarea masinii

Temei: consimtamantul (consent).
Durata: atat cat doreste persoana, datele pot fi introduse/modificate/sterse in orice moment direct din cont

Introducerea acestor date este pur optionala, iar accesul integral la toate serviciile oferite de Forumul Clubmercedes nu este conditionat in niciun fel de introducerea acestor date. Aceste date sunt prelucrate exclusiv pentru afisarea lor in pagina personala a contului (profil public - exemplu) care poate fi accesata de oricare alt membru inregistrat pe Forumul Clubmercedes(dar nu si de vizitatorii neautentificati-guest sau de crawlerii web precum Googlebot). Deasemenea, denumirile campurilor in care pot fi introduse aceste informatii sunt orientative, membrii nu au vreo obligatie sa le completeze cu acuratete.

Recomandam sa completati informatiile optionale numai daca doriti ca ceilalti membri ai Forumului sa le cunoasca. Pentru a ne asigura de acest fapt, toate datele optionale introduse pana la 18.05.2018 au fost sterse. Ele pot fi reintroduse daca membrii doresc acest lucru, luand in considerare cele mentionate mai sus.
__________________________________________________ _____________________________


III. "Date colectate automat" - pentru fiecare accesare a Forumului, indiferent daca e vorba de un vizitator autentificat (membru) sau neautentificat (guest):
Adresa IP
User-Agent: sir de caractere prin care aplicatia de web browsing se "recomanda" catre server (ex: Chrome)
HTTP Referer: pagina vizitata anterior celei curente
Aceste date NU sunt afisate in mod public pe Forum, membrii nu au acces la ele, nici macar cei din echipa de moderare (moderatori, supermoderatori).

Motiv: aceste date sunt colectate si procesate pentru indeplinirea unor obligatii legale (ex: cooperarea in investigatii ale autoritatilor, conform legii) sau pentru implementarea unor strategii de aparare impotriva unor atacuri informatice (ex: hacking, (D)DOS, crawling neautorizat)
Temei: obligatia legala, interesul legitim
Durata: 30 de zile in jurnalele de acces ale serverelor care gazduiesc Forumul Clubmercedes(webserver logs). Adresele IP sunt stocate si in baza de date a Forumului, pentru fiecare mesaj scris (permanent) si pentru sesiunile de autentificare (pana la expirarea lor sau invalidare prin log out).
See more
See less

W124, aventura continua...

Collapse
X
Collapse
Currently Active Users Viewing This Thread: 0 (0 members and 0 guests)
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • W124, aventura continua...

    Buna seara !


    Ieri, impreuna cu un coleg, dupa un drum scurt de vreo 20 de kilometri, am oprit in parcarea unui centru comercial din Saarbrücken, unde am pierdut vreo doua ore.

    La intoarcere, pun contactul, bordul palid, dau la automat, canci pornire. Aveam curent cat sa aprind slab pozitiile. Electromotorul nu avea putere sa dea bendix-ul afară, si doar țăcănea.

    In paralel, dupa a patra-cincea incercare, releul de bujii a inceput sa țăcăne și el, și asta cu contactul tăiat.

    Ma duc inauntru sa cumpar un set de cabluri de pornire, toate vandute... Noroc cu colegul care trebuia sa-și cumpere o baterie nouă la un Passat. O luam, ceva no-name de 70A cu 650A pornire, o pun sus pe Benz, pun contact, se aprinde bordul corect, bujii la fel, dau cheie, pornește la sfert.

    Intrebarea intai: de ce a ramas releul de bujii lipit fara contact si mi-a topit bateria (OPTIMA Yellow Top, 55A cu 850A pornire, veche de sase luni) ?

    Mai departe... Ne facem treaba, shopping-ul de weekend, ajungem la baza in Franta. Imi trece prin cap sa masor incarcarea pe bornele bateriei. Pauza, adica 12.1V, cat stie bateria, si la relanti, si la 4000rpm. Iar in bord becul de baterie era stins, la fel ca si in mers. Si acum nu se apinde nici cand pun contactul...

    Intrebarea a doua: alternator nou cu totul sau doar releul de incarcare ? Ca daca puntea de diode e separata de releu, degeaba iau releu nou, ca tot degeaba...

    Si a treia: evenimentele pot avea oare legatura unul cu celalalt ?


    Stima,


    Dragos

  • #2
    Da, evenimentul patit de tine este legat unul de celalalt, ti s-a stricat platoul cu perii de pe Alternator, care are inclus in el si releul de incarcare. Din momentul in care nu ai mai avut incarcare, nu ti s-a mai incarcat bateria si de asta ai ramas fara curent in parcare.Dar curios faptul de ce nu ti s-a aprins becul martor de la Bord.. ar fi trebuit. Eu as proceda totusi sa scot cureaua de la accesori.. si apoi sa invart rola de la alternator sa ii aud sunetul...daca se aude corect nu ar trebui sa huruie, sau sa se invarte greu alternatorul... in caz ca merge greu atunci e dus mai totu in el... si rulmentii si rotorul. si ar trebui altul. Succes in rezolvarea problemei si da-ne un raspuns cum ai rezolvat-o.
    Bond....James Bond !!! => Benz... Mercedes-Benz !!!

    Comment


    • #3
      Buna seara !

      Maine dimineata am timp vreo trei ore sa ma ocup de masina. Intentionam deja sa dau jos cureaua veche, ca nu era chiar in stare buna, mai ales ca am alta noua in portbagaj de vreo trei luni, dar asteptam ocazia, ca sa zic asa. Nu c-as fi tinut neaparat sa se intample asta acum, cand sunt -14 grade. Sau erau azi-dimineata, cel putin.

      Intre timp am cautat si gasit si alternator nou, si releu nou de bujii incandescente, ca daca cel vechi a lipit contactele, poate nu mai e chiar ce ar trebui. O sa vad ce si cum si cu el.

      Postez pe masura ce am vesti, de care vor fi ele.

      Stima,


      Dragos

      Comment


      • #4
        Buna seara !


        Am dat jos cureaua si alternatorul. Cureaua semi-coapta, asa cum de fapt stiam. Alternatorul se invarte foarte usor, deci din punct de vedere mecanic ar fi OK, periile in schimb sunt ca si cand n-ar fi.

        Urmeaza sa comand saptamana asta un alternator nou, iar cand ajung acasa, peste vreo trei saptamani bune, ansamblul perii/releu este deja in asteptare, ca as vrea sa refac si alternatorul vechi.

        Pentru cei interesati, am ceva coduri intermediate de pe piesele cu care am avut azi de-a face:

        - alternator Bosch 70A, cod Bosch 0 120 489 325
        - ansamblu perii/releu Bosch, cod Bosch 1 197 311 010
        - condensator deparazitare Beru, 2.2 microfarazi la 110V, cod Beru 0 310 000 062

        Atentie, sunt codurile producatorilor, nu coduri Mercedes, si se aplica pentru un W124 200D din 1995 !


        Stima,


        Dragos

        Comment


        • #5
          De trei zile-ncoace...

          Buna seara !


          De circa o saptamana am rezolvat cu incarcarea bateriei. Vechiul alternator a primit un set de perii noi (spre surprinderea mea, made in England, piesa a costat 31RON). Si de ciuda, ca rulmentii sigur nu mai sunt ca pe vremuri, am luat si un alternator nou (din Germania, no name, circa 70 Euro, plug and drive).

          Am demontat si electromotorul de vreo trei zile, si l-am trimis, impreuna cu vechiul alternator, la un atelier specializat din Alba Iulia, spre verificare si eventual, reparare (rulmenti, bucsi si perii electromotor, etc.). Cu rezultat socant, sunt in stare foarte buna.

          Apoi, am schimbat arcurile fata, ca masina era cam cazuta de bot, si mai jos de dreapta. Acum sta mai sus, asa cum e corect, dar tot de dreapta mai jos. De remediat...

          Ieri am demontat tancul, am aruncat ochiul inauntru dupa golire, si, constatand prezenta unui biotop deosebit, gen ragalii mixate cu matasea broastei, l-am curatat la interior. Adica am luat un lant cu zale rotunde, lung de vreo patru metri, la un capat l-am infasurat dupa gatul de umplere, si restul a intrat inauntru via gaurii sorbului.

          Apoi am turnat doi litri juma' de motorina, si, impreuna cu un prieten, am agitat tancul timp de unul-doua minute, dupa care am eliminat mizeria din el. Si am repetat chestia de vreo sase-sapte ori, pana a iesit motorina de culoare in care am incredere ca am facut treaba buna.

          Astazi, in schimb, mai precis incepand de ieri, am avut planuri mari. Ideea era sa schimb becurile in consola centrala si in cea a selectorul de trepte al automatei, dar totul a deviat catre chestii hardcore...

          Rand pe rand, pentru ca mi-au venit idei, am demontat urmatoarele,:

          - cotiera
          - insertia de lemn din jurul selectorului de viteze.
          - partea orizontal-verticala din consola.
          - patefonul.
          - panoul cu comenzile de caldura si ventilatie.
          - panoul cu switch-urile de incalzire luneta, avarii, tetiere spate, etc.
          - plasticele de sub bord.
          - ceasurile din bord.
          - bordul in sine (comutator lumini, maner eliberare frana de parcare, maner deschidere capota)

          Am facut asta pentru ca am dorit sa ma scap de partea electrica tipica taxiurilor, ca ma incurca prin bord degeaba. Plus treaba cu becurile, cu ceasul de ulei, cu reglajul caldurii, etc...

          Si a durat de pe la 10.00 pana la 23.45, ca am facut si vreo doua ore de pauza...

          Fazele cu bordul 1.jpg Fazele cu bordul 2.jpgFazele cu bordul 3.jpg Fazele cu bordul 4.jpg
          Fazele cu bordul 5.jpg Dorin @ work 1.jpgDorin @ work 2.jpg Dorin @ work 3.jpg
          Resturi.jpg

          Amanunte despre rezolvarea problemelor aparute (au fost destule) mai tarziu, ca-s obosit si dupa dus sigur o sa vreau sa fac nani...


          Stima,


          Dragos
          Last edited by Heavy D.; 03-18-2012, 01:49 AM. Reason: Aranjament poze.

          Comment


          • #6
            Daca ai filtru atasat la rezervorul de motorina , o treaba desteapta era daca-l schimbai . Nu ai idee ce "guma" se lipeste de el .

            Comment


            • #7
              Reimprospatare Benz

              Bună ziua !


              Nu am filtrul atașat la care te referi, dar am mai facut și altceva la faza cu tancul. Inainte de a-l monta inapoi in poziție, am desfăcut conductele de tur și retur de pe corpul filtrului clasic de motorină, și le-am suflat cu aer comprimat, ca să fiu eu sigur că inauntrul lor este curat.

              Cu care ocazie, am observat că, la presiunea celor opt bari pe care-i genera compresorul utilizat, unul din furtunele de retur de motorină, cel dintre injectoarele cilindrilor patru și trei, este fisurat. Am tăiat circa 15mm din acest furtun, adică partea cu fisura plus incă ceva, noroc că era lung si am avut de unde, fisura fiind la un capăt.

              In cealaltă activitate, cea cu becurile din bord, am avut mult stres. In bord becurile sunt OK, functioneaza si dimmer-ul, dar in consola centrală și a selectorului de viteze, pe langă faptul că vreo trei becuri nu ardeau, cele care totuși ardeau păreau alimentate la doi volți, adică filamentul se aprindea foarte slab. Am innoit toate becurile, și cu toate in poziție, ele ardeau și mai slab, deci tensiunea aia amarată care venea cumva, acum se imparțea la mai multe becuri.

              Am tras concluzia că ar lipsi parțial ori o masă, ori plusul. Cu masă luată de la caroserie nu s-a schimbat nimic, deci plusul venea foarte slab. De pe cupla aia rotundă din spatele ceasurilor de combustibil/apa/presiune ulei am identificat un plus conditionat de luminile de poziții/fază scură, si l-am folosit pe acesta. Si brusc, s-a făcut lumină...

              Pe spatele ceasurilor aveam de unde lua si plus permanent, parcă conditionat de contact, si plus dimm-abil, de pe spatele potențiometrului de intensitate. Primul nu m-ar fi ajutat la nimic, iar al doilea iarasi nu prea, ca eu merg in bord cu becuri standard, nu cu leduri and stuff, si oricum lucrez cu intensitatea la maxim, ceasurile fiind luminate foarte uniform și deloc tare, pe o tentă gălbuie.

              Am facut probele de funcționare, si totul părea OK. La remontarea bordului, am observat ceva improvizații făcute de proprietarii anteriori, legate de firele care vin de la senzorii de ABS ai roților din față, adica fire schimbate, innădituri la fiecare 25-30 de centimetri, etc. Am desfăcut innăditurile, nu erau nici macar cositorite...

              Am schimbat firele complet, incepand din mufe, cositorind firele pe pinii mufelor, si apoi la locul lor, in mănunchiul de sub bord. Si la trecerea firelor prin gaura din peretele de foc, nemaiavand dopul ăla de gumă original prin care treceau firele la un moment dat, proprietarii anteriori au folosit spumă poliuretanică... Am generat un dop pe măsura de prin cutia cu miracole a atelierului unde s-a efectuat operatia, si s-a folosit in loc de spumă. Plus ceva silicon pe margini, că dopul ăla era de la cine știe ce masină, nefiind chiar cat ar fi trebuit de mare.

              Lucrand sub bord, pe partea stangă, adică acolo unde este mai inghesuială, am observat urme de fire incălzite/topite parțial, si am desfăcut banda textila din jurul mănunchiului, ca să văd de unde pană unde se intinde problema. Din mănunchiul cel gros, cateva fire subtiri, maro, verzi cu roșu și roșu cu alb, erau topite, cu izolatia arsă si lipite unul de altul. Din fericire, topitura nu era decat pe distanța de vreo 20 de centimetri, dar și așa, a fost un chin separarea firelor și inlocuirea porțiunilor afectate. Deci, mașina ar fi putut avea un cu totul alt final, la un moment dat.

              Nu știu dacă topeala in cauză a aparut la proprietarii anteriori sau de cand mașina este la mine, dar in mod cert, faptul că la un moment dat am atins cablurile principale invers pe bornele bateriei (din motive de baterie mai specială și neatenție...) sigur ar fi putut "ajuta"...

              Deci, considerand situația remediată, am inceput sa fac teste. Totul era OK, cu exceptia faptului ca martorul din bord al bujiilor incandescente nu-si făcea treaba. Bujiile in schimb, functionau perfect. Becul martor al bujiilor are un singur fir, este unicul din becurile mici care-și ia masă de pe partea metalică a carcasei ceasurilor din bord, toate celelalte becuri de jos din dreapta, (martor lumini, ABS, si ce mai e pe acolo) au cate două fire direct pe soclul lor, cu plus si minus...

              Am constatat ca nici unul din pinii mufelor de pe spatele ansamblului cu ceasurile nu vrea să comunice cu carcasa metalică a acestuia. Deci, lipsă masă in interiorul carcasei, pe folia cablajului, bănuiesc. Cu masă luată de pe caroserie, martorul de bujii functiona perfect... Si așa a rămas treaba, cu masă luată extra de pe ceva șurub al caroseriei, către peretele de foc.

              Ca efect secundar neașteptat, ceasul de ulei a inceput să-și facă treaba oarecum. Zic oarecum, pentru că pană zilele trecute, acul sărea la maxim odata ce puneam contactul. Acum, odata contactul pus, acul urcă incet (asemanator acului de combustibil) pană pe la 1.2 Bar, iar cu motorul la relanti, arată 3 Bar, deci tot nu e o situație normală. Persoana cu care am lucrat la mașină zice că știe pe cineva care și-a manipulat odata acul de pe ceasul de ulei al unui W201 cu 200D astfel incat să arate mai mult, ca mașina in cauză era spre vanzare, iar manifestarea ulterioară modificarii a fost identică cu a mea. Adică in pozitie de referință, cu contactul pus, acul de ulei stătea in zona de 1Bar.

              Rămane de văzut, o sa fac rost de alt ansamblu cu ceasuri, si o să mă antrenez pe acela. Bottom line este că acum sunt happy, cu rezervor curat, filtru nou de motorină, scurturi si fire topite scoase din schemă, cu cu lumini funcționand perfect in bord și la console. Si a inceput să functioneze și claxonul...

              De reținut că orice punere de contact cand toate sunt desfacute prin bord, implică prezența in poziție a airbag-urilor (adica cu firele conectate), in caz contrar martorul de airbaguri ramanand aprins in bord, situație pe care eu am reușit s-o evit.

              Mă duc să bag doua-trei perechi de virșli pe sub nas. Dacă sunt intrebări, ne auzim mai tarziu.


              Stimă,


              Dragoș
              Last edited by Heavy D.; 03-18-2012, 09:22 AM.

              Comment


              • #8
                Intr-adevar, de horror chestia cu firele. Nu cumva firele de la ABS - taiate, relipite si tot asa - sa fi fost un martor tacut al incercarilor proprietarilor anteriori de a ascunde faptul ca ABS-ul statea aprins in bord, de ex. Cat despre indicatia de la ceasul de ulei, zic eu ca manometrul respectiv ar trebui sa aiba clasicul tub BOURDON in spate, tub care transmite modificarea/curbarea sa mai lunga sau mai scurta unui ansamblu roata dintata + angrenaj cu ax pe care sta montat, la capat, acul ceasului indicator la care te referi ca s-ar fi umblat in sens de samsareala. E posibil ca prin incercari succesive si cu deosebita atentie sa repozitionezi actuala calcatura daca ma pot exprima asa, de la capatul tubului Bourdon, pentru ca, in final, pe acolo se transmite catre acul din bord. Deci, cauta si aloca alte pozitii in zona aceea cu pinion/roata dintata, pana cand reusesti de repui acul in mintile lui. Personal eu asa as vedea solutia.
                Toate cele bune!

                Comment


                • #9
                  Ace, brice & Co.

                  Buna seara !


                  Presupunand ca acul a fost miscat via angrenajul in cauza, va trebui sa desfac ceasul in sine. Daca, in schimb, are in spate un mic vierme pe post de potentiometru semireglabil, asa cum aveau unele VU-metre de pe magnetofoanele cu care am avut eu de-a face, sunt sanse sa-l rezolv cu una-doua mici manipulari acolo.

                  Si daca tot nu vrea, organizez alt bord, sau doar partea din stanga, care include acul de ulei. Adica partea asta:

                  Ceasurile din stanga la W124.JPG


                  Stima,


                  Dragos

                  Comment


                  • #10
                    Cand nu mai vrea, nu mai vrea, si pace...

                    Buna seara !


                    Zilele trecute, am avut un drum de facut de la Cugir la Cluj. La intoarcere, pe intuneric, binenteles, motorul Benz-ului nu mai vroia sa traga, si dupa o scurta revenire, a murit de tot.

                    Dupa cateva incercari de pornire, a luat-o, dar in prima faza abia statea la relanti cu pedala de gaz calcata la maxim, dupa care a inceput sa merga normal. Putin mai tarziu, aceeasi manifestare, inca de vreo trei patru ori, din nou incercari de pornire, etc...

                    Tancul si conductele de tur/retur fiind curatate de o saptamana, filtrul fiind extrem de proaspat si el, ieri am desfacut partea de admisie, ca sa am acces la pompa de injectie si anexele ei, banuind ca din oarece motive nu ajunge destula motorina in rampa. Am constatat ca filtrul de plastic dinainte de pompa de alimentare era relativ murdar si cu urme de rugina pe sita din interior, asadar am desfacut pompa de alimentare de pe corpul pompei de injectie pentru a schimba cele doua supape din interior.

                    Am comandat filtrul de plastic nou si cele doua supape (identice, de altfel), cu mentiunea ca una din cele vechi era complet sertizata intr-un alt corp si n-a putut fi schimbata. Deasemenea, pe partea de catre motor a pompei de injectie se afla o supapa care regularizeaza presiunea pe circuitul de retur, si am demontat-o si pe aceea, pentru verificari. Supapa e tip "surub cu arc si bila inauntru", compet sertizate, bila din capul ei era deformata (mancata, roasa, non-sferica), iar arcul care ar fi trebuit sa genereze o oarece forta asupra ei parea extrem de moale.

                    Fapt pentru care am cautat si supapa de retur noua OEM, dar nu am gasit. In schimb, am gasit alta noua de la ceva pompa de injectie de camion mic (DAF sau Mercedes 814, nu mai stiu precis), care avea aceleasi cote si tip de filet, nesertizata, demontabila pe elemente si reglabila prin cresterea/scaderea numarul de de saibe din capul ei. Si pe care, dupa ce am coborat-o de la 1.5Bar la circa 0.8 - 1Bar presiune de deschidere, am montat-o in pompa de injectie.

                    Apoi montat totul inapoi si teste. Nici urma de pornire sau macar ceva fum, nu venea motorina nici pana la filtru, deci pompa de alimentare (respectiv supapa aia care nu s-a putut schimba), era defecta. Am luat pompa de pe un OM603, am pus-o sus, aerisire la filtru, si iar teste. Tot nimic, fara fum sau dorinta de pornire. Pana mi-am amintit ca motoarele cu injectie indirecta (cu antecamera) se cer aerisite si la rampa, fiecare injector in parte. Ceea ce am si facut, cu rezultate pozitive.

                    Motorul a pornit fara stres, presiune peste tot unde se cere, nu fumega, dovada ca nu are prea multa motorina in rampa, si pe care n-ar putea s-o arda, etc.

                    De retinut anumite aspecte:

                    - la demontarea galeriei de admisie sunt sanse sa nu puteti recupera garnitura dintre ea si chiulasa. Am comandat-o din timp, odata cu supapele, ca ma asteptam la asta.

                    - la demontarea pompei de alimentare (sau de joasa presiune, cum se mai numeste), se poate distruge garnitura dintre aceasta si corpul pompei de injectie, Si aceasta o comandasem odata cu supapele pompei, si se pare ca am fost inspirat, ca cea veche s-a rupt in vreo trei parti.

                    - atentie la furtunele de vacuum care intermediaza oprirea, relantiul, socul automat, atentie la timoneria cablului de acceleratie.

                    Cel mai dificil lucru din toata istoria de mai sus, in afara de diagnosticarea problemei in sine, a fost demontarea si montarea colierului cu umar care strange tubulatura metalica aducatoare de aer cald din zona colectorului de evacuare pana in carcasa filtrului de aer, prin spatele motorului. Acest colier este situat la baza carcasei filtrului de aer, in partea sa din spate, jos, catre peretele de foc, intr-un loc extrem de unfriendly...

                    Binenteles ca am stricat patru sau cinci spray-uri de brake cleaner sau de carb cleaner ca sa curat toata zona de lucru, dupa care am gresat toate articulatiile timoneriei cablului de acceleratie, inclusiv "nucile" care se baga peste parghiile de acolo.

                    Deasemenea, tot intr-o astfel de faza este ideal sa scoti jocul din caseta de directie, pentru ca ai acces fara probleme la surbul tip "inbus" si contrapiulita de peste el...


                    Stima,


                    Dragos
                    Last edited by Heavy D.; 03-23-2012, 22:06 PM.

                    Comment


                    • #11
                      Incalzire habitaclu fara limite...

                      Buna ziua !


                      Tot ca urmare a evenimentului cu bornele de baterie atinse in regim de polaritate inversata, reglajul de temperatura pentru habitaclu nu se mai poate regla. In cazul meu, e tot timpul la maxim.

                      Acum, c-a dat caldura si n-am chef sa-mi ia foc picioarele sau alte organe importante, am facut o verificare de tensiune pe cupla cu trei pini a duoventil-ului (robinetii de caldura). Gram de volt, ca sa zic asa, cu rotitele de reglaj din interior in orice pozitie.

                      Banuiesc ca duoventilul are nevoie de ceva tensiune ca sa lucreze, iar faptul ca nu primeste nimic este datorat comenzilor de caldura din interior, adica rotitele in cauza.

                      Mentionez ca ventilatorul functioneaza perfect pe orice treapta, iar dirijarea sus/jos/parbriz la fel, fara probleme. Si toate sigurantele sunt bune, binenteles.

                      Clar ca si duoventilul poate fi dus, dar pana nu fac sa ajunga curent la el, nu ma pot pronunta in privinta lui. Am deja alta comanda cu rotite, inca n-am apucat s-o montez.

                      Intrebarile sunt urmatoarele:

                      - ce altceva poate sa mai cauzeze lipsa de tensiune pe duoventil ?
                      - ce tensiune trebuie sa fie pe bornele cuplei cu trei pini a duoventilului, eventual in functie de pozitia rotitelor de reglaj de caldura ?


                      Stima,


                      Dragos

                      Comment


                      • #12
                        Viata grea si solutii de imbunatatire...

                        Buna seara !


                        Pentru că nimeni n-a scos un cuvânt despre duoventil & Co., și pentru că nici după schimbarea părții de comandă a caldurii (aia cu rotițe) din habitaclu n-a ajuns tensiune la duoventil, am apelat la o soluție extrem de "din topor", dar "very effective", ca să zic asa, ca să tai căldura. Și anume asta:



                        Apoi, pen' că arcurile față le-am schimbat acum vreo trei luni, a venit rândul celor din spate, dar de data asta cu sculele aferente, dedicate pe W124:



                        Din aceeasi mișcare de încheietura a mâinii, pentru că vreau să mă înteleg foarte bine cu 722.4 și pe viitor, am montat asta, ca să am controlul asupra situației:



                        Iar zilele viitoare, miercuri sau joi, o să mai vin cu ceva info pe partea de afișaj in bord. Plus poze cu locația sondei de temperatura din baia cutiei automate.

                        Ca idee, astăzi, la un drum de circa 60km, temperatura ATF-ului din cutie a ajuns cel mai sus la 170ºF, adică vreo 77ºC.


                        Stimă,


                        Dragoș

                        Comment


                        • #13
                          God says: Let there be light ! I replied: It's plasma I want, actually...

                          Bună seara !


                          Între timp, am mai făcut progrese:





                          Sonda pentru temperatura cutiei automate este în partea stânga a băii, pe la mijloc:




                          Am mai schimbat și burdufele planetarelor, toate patru. N-am poze, că e treabă de grădiniță. Odată ce ai planetara în mâna, ambele burdufe se schimbă pe la capătul dinspre grup, care se demonteaza lejer. Deasemenea, de pe mașina nu este necesar să se demonteze decât roțile, și nici un alt element.

                          Pozele sunt facute cu telefonul, poate mâine reușesc să combin ceva megapixeli mai serioși.


                          Stimă,


                          Dragoș

                          Comment


                          • #14
                            Megapicselu' corect...

                            Buna seara !


                            Treaba cu bordul e mai clara acum:



                            Ceasul de temperatura ulei cutie, cu lumina aprinsa:



                            Si o intrebare:

                            Unde e locat switch-ul care comanda lumina din portbagaj ? Ca e noapte acolo, nu vine tensiune acolo, si poate e vreun fir intrerupt sau desprins de undeva.


                            Stima,


                            Dragos

                            Comment


                            • #15
                              Imi place cum arata ceasurile.Cat te-a costat modificarea?
                              Sorin Priboi, aproape pieton ....
                              Tel 0766/24 83 24
                              __________________________________________________ __________________________________________________ __
                              Daca stii sa vezi ceva bun in fiecare om, aproape toti vor sfarsi prin a vedea ceva bun si in tine. -Ben Carson

                              Comment

                              Working...
                              X
                              Logan | Dacia Logan |Anulare DPF