Announcement

Collapse

Informatii si clarificari privind datele personale

Datele cu caracter personal pe care siteul Clubmercedes.ro le colecteaza pe Forum sunt descrise mai jos, impreuna cu scopul, modul si temeiul prelucrarii lor precum si durata pe care are loc stocarea si/sau prelucrarea. Aceste date nu sunt prelucrate in alte moduri decat cele mentionate, nu sunt folosite in scopuri de marketing, nu sunt comercializate si nu sunt transferate unor terti.

__________________________________________________ ________________________________


I. "Date necesare" - colectate la inregistrarea unui cont de membru:
Adresa de email, necesara pentru:
validarea contului
resetarea parolei, in cazul in care a fost uitata
transmitere notificari privind anumite evenimente intamplate pe Forum (optional, opt-in) - ex: reply intr-un topic urmarit, reply la un mesaj personal (PM)
comunicari ocazionale in scop informativ (non-marketing, non-comercial) din partea administratiei Forumului (optional, opt-in)
NU este afisata public pe Forum, iar ceilalti membri nu au acces la ea, nici macar cei din echipa de moderare (moderatori, supermoderatori)
Username, necesar pentru autentificare (login)
Este afisat public pe Forum, in dreptul postarilor/mesajelor scrise de membrul respectiv, pentru a putea facilita o discutie cursiva
Parola, necesara pentru autentificare (login)
NU este afisata nicaieri
NU este stocata intr-o forma citibila (plain text), ci numai in forma criptata
Motiv: fara aceste date nu este posibila crearea unui cont de membru, iar fara cont nu se poate participa la discutii.
Temei: interesul legitim.
Durata: pe toata durata existentei contului de membru
__________________________________________________ ________________________________


II. "Date optionale" - pe care membrii Forumului Clubmercedes au posibilitatea sa le introduca in contul propriu daca doresc:
Location - eliminat de tot, pentru ca in ciuda explicatiilor au aparut confuzii privind semnificatia si rolul acestui camp
Data nasterii
Hobby-uri (interests)
Model/marca si motorizarea masinii

Temei: consimtamantul (consent).
Durata: atat cat doreste persoana, datele pot fi introduse/modificate/sterse in orice moment direct din cont

Introducerea acestor date este pur optionala, iar accesul integral la toate serviciile oferite de Forumul Clubmercedes nu este conditionat in niciun fel de introducerea acestor date. Aceste date sunt prelucrate exclusiv pentru afisarea lor in pagina personala a contului (profil public - exemplu) care poate fi accesata de oricare alt membru inregistrat pe Forumul Clubmercedes(dar nu si de vizitatorii neautentificati-guest sau de crawlerii web precum Googlebot). Deasemenea, denumirile campurilor in care pot fi introduse aceste informatii sunt orientative, membrii nu au vreo obligatie sa le completeze cu acuratete.

Recomandam sa completati informatiile optionale numai daca doriti ca ceilalti membri ai Forumului sa le cunoasca. Pentru a ne asigura de acest fapt, toate datele optionale introduse pana la 18.05.2018 au fost sterse. Ele pot fi reintroduse daca membrii doresc acest lucru, luand in considerare cele mentionate mai sus.
__________________________________________________ _____________________________


III. "Date colectate automat" - pentru fiecare accesare a Forumului, indiferent daca e vorba de un vizitator autentificat (membru) sau neautentificat (guest):
Adresa IP
User-Agent: sir de caractere prin care aplicatia de web browsing se "recomanda" catre server (ex: Chrome)
HTTP Referer: pagina vizitata anterior celei curente
Aceste date NU sunt afisate in mod public pe Forum, membrii nu au acces la ele, nici macar cei din echipa de moderare (moderatori, supermoderatori).

Motiv: aceste date sunt colectate si procesate pentru indeplinirea unor obligatii legale (ex: cooperarea in investigatii ale autoritatilor, conform legii) sau pentru implementarea unor strategii de aparare impotriva unor atacuri informatice (ex: hacking, (D)DOS, crawling neautorizat)
Temei: obligatia legala, interesul legitim
Durata: 30 de zile in jurnalele de acces ale serverelor care gazduiesc Forumul Clubmercedes(webserver logs). Adresele IP sunt stocate si in baza de date a Forumului, pentru fiecare mesaj scris (permanent) si pentru sesiunile de autentificare (pana la expirarea lor sau invalidare prin log out).
See more
See less

Mercedes-Benz S 250 CDI

Collapse
X
Collapse
Currently Active Users Viewing This Thread: 0 (0 members and 0 guests)
 
  • Filter
  • Time
  • Show
Clear All
new posts

  • Mercedes-Benz S 250 CDI

    "Pentru a înţelege motorul în patru cilindri montat sub capota lui S trebuie mai întâi să fi condus şi alte versiuni de motorizare montate pe limuzina Mercedes-Benz. Zis şi făcut, acum pot să vă explic de ce este atât de bun S 250 CDI.

    Nicio altă maşină produsă momentan de Mercedes-Benz nu are nevoie de atât de multe cunoştinţe despre gama din care face parte decât acest S 250 CDI. Dacă nu ai condus până acum un alt motor montat pe Clasa S, atunci maşina asta te va dezamăgi, foarte probabil încă din momentul în care citeşti indicativul de pe portbagaj. După 2,7 milioane de maşini vândute şi o istorie începută în 1954 de modelul Ponton, cea mai mare limuzină Mercedes-Benz a primit anul acesta o motorizare diesel în patru cilindri. Niciodată până acum S-ul nu a fost motorizat de propulsoare cu mai puţin de şase cilindri.

    A cincea generaţie de S-Klasse, botezată intern W221 a fost lansată în 2006 iar cel mai bun an al său a fost 2008, când au fost comercializate un număr record de peste 90.000 de unităţi. 2009 a venit cu celebra criză economică şi o scădere cu aproape 50% a cifrelor de vânzări ale lui 2009. În 2010 cifrele au început să crească dar firav deoarece lumea deja aşteaptă noul model care se anunţă a fi, încă o dată, revoluţionar pentru clasa de lux. Ignoranţii ar putea să se grăbească şi să nu observe că până şi acest pas al montării unui motor în patru cilindri sub capota lui S este unul de hotar. Niciun alt constructor de maşini de clasă de lux nu are în ofertă motorizări cu mai puţin de şase cilindri.

    S-Klasse a fost dintotdeauna o maşină revoluţionară pentru că, prin intermediul său Mercedes-Benz a lansat pe piaţă dotări care s-au dovedit a fi esenţiale pentru viitorul, siguranţa şi dinamica generaţiilor de maşini viitoare. Despre trecut am vorbit de atâtea ori, acum viitorul S este foarte aproape şi el promite să fie din nou revoluţionar. Va avea prima cutie automată cu nouă trepte din lume. Prima trapă panoramică al cărei geam va deveni clar la o simplă apăsare de buton. Şi s-ar putea să aibă primul sistem de navigaţie, audio şi entertainment care va asculta de gesturile şoferului nu de apăsările acestuia pe un buton sau pe touchscreen. Şi cu siguranţă această nouă cutie cu nouă trepte va fi cuplată propulsorului în patru cilindri diesel de sub indicativul 250 CDI.

    Da, cifrele stau de partea cârcotaşilor. S 250 CDI este momentan cel mai lent Clasa S, de la 0 la 100 km/h. El reuşeşte această repriză în 8,2 secunde, fiind cu 1,3 secunde mai lent decât cel mai vândut model de S din România, diesel-ul V6 de 258 CP. La 74.896 euro cât costă un S 250 CDI în preţ de bază, el este mai ieftin cu aproximativ 8.000 de euro decât CDI-ul care te face mai rapid cu 1,3 secunde dar te costă mai mult la taxe, impozite şi consum de combustibil. Mai rapid cu 1,1 secunde este 350 BlueTEC, pe benzină, cu 306 CP, dar şi mai scump cu aproximativ 5.000 de euro.

    Nu viteza, reprizele şi numărul de cilindri de sub capotă sunt ingredientele magice ale Clasei S. Iar de asta îţi vei da seama abia după ce conduci cât mai multe motorizări disponibile pe S. Lăsând la o parte bestialitatea din spatele AMG-urilor, rafinamentul absolut din 600, superbitatea versiunilor 500, corectitudinea modelelor 350 pe benzină ori diesel, sau nebunia eco din spatele lui 400 Hybrid, S-ul trebuie privit din punctul de vedere al numitorilor comuni care fac din toate aceste variante limuzina perfectă. Un S trebuie să fie silenţios, impresionant de confortabil, relaxant de condus şi sigur. Este 250 CDI o blasfemie a nemţilor? O greşeală de marketing? O maşină submotorizată? Nu. Este doar un alt S-Klasse.

    Când spui 250 CDI oamenii se sperie. Unii arată cu degetul, alţii comentează fără măcar să fi condus un S vreodată măcar câţiva metri. Toţi cred că vor pieri în prima depăşire dacă pe spatele maşinii nu scrie minim 350. Şi când te gândeşti că de fapt motorul lui S 250 CDI nu are nici măcar 2.2 litri ci mai precis 2.143 cmc, să vezi atunci paranoia despre dinamică.


    Trageţi aer în piept, clătiţi ochii şi luaţi aminte. Motorul de pe S 250 CDI are un cuplu maxim de 500 Nm. Adică la fel de mult cât avea motorul 320 CDI acum ceva ani. Cuplul este disponibil în totalitate de la 1.600 rpm şi pentru că vorbim despre un motor în patru cilindri acest lucru înseamnă că S 250 CDI este cel mai uşor S CDI din istorie. El are o masă proprie de 1.895 kg, faţă de cea de 1.920 a lui 350 CDI. Pentru cei care tremură la gândul celor 204 CP ai lui 250 CDI le spun doar atât. Cuplul de 500 Nm este suficient pentru a mişca în siguranţă şi cu maiestuozitatea clasică a unui S această versiune de bază. Cuplul mai mare cu 120 Nm la 350 CDI este anulat aproape în totalitate de masa proprie mai mică cu 175 kg a lui 250 CDI faţă de diesel-ul V6.

    Pentru cei pe care nu îi interesează plecările de pe loc, acceleraţia 0-100 km/h de 8,2 secunde nu va fi o problemă. Oricum mi se pare penibil să pleci cu scârţâit de roţi de la un semafor cu un Clasa S. Este ca şi cum ai face off-road cu un Ferrari. Nu se cuvine. Motorul în patru cilindri este foarte silenţios până în 2.000 rpm. La relanti motorul nu se aude în habitaclu, doar din exterior de unde o ureche antrenată va recunoaşte prezenţa motorului mic şi diferenţele de sunet faţă de un V6. La interior motorul îşi face simţită prezenţa acustic doar după 2.000 de rpm iar peste 3.000 criticii modelului vor avea şi ei un motiv de bucurie - sunetul este clar al unui motor de cilindree mică.


    Totuşi momentele în care vei depăşi 3.000 rpm sunt foarte rare dacă stilul tău de condus este unul tipic pentru o limuzină de lux. Cutia 7G-Tronic PLUS este setată astfel încât să schimbe treptele foarte repede pe modul E (noul mod Confort al cutiilor Mercedes-Benz) astfel că nici nu îţi vei da seama cum ajungi la 60 km/h în trepta a şasea. Dacă vei urmări acul turometrului vei observa că treptele sunt schimbate automat în intervalul 1.200 - 1.500 rpm.

    Diferenţe dinamice nu există astfel între 250 CDI şi 350 CDI dacă se rulează în regim de croazieră-limuzină. Vei observa evident prezenţa motorului mai mic în regimurile de viteză foarte ridicată, unre reprizele nu sunt atât de rapide. Există şi un revers al medaliei, de data aceasta unul plăcut. Pentru că maşina este mai uşoară pe puntea faţă datorită motorului mai compact, manevrabilitatea acestei versiuni de S este printre cele mai bune din istorie. Maşina se simte foarte uşoară, fiind evident ajutată mult de direcţia impecabilă, dar totuşi pe viraje şi la schimbările de benzi vei simţi imediat diferenţa de greutate între un 250 şi un 350. Primul este mai plăcut de pilotat, mai uşor de condus şi se simte mai compact şi mai apropiat de şofer.


    În reprizele cele mai folosite în România, 30-60 km/h, 80-120 km/h, S 250 CDI este o maşină foarte corectă şi de multe ori în timpul acceleraţiilor vei uita că te afli în primul S din istorie cu motor în patru cilindri sub capotă. Doar sunetul motorul din regimul înalt de turaţie îţi va aminti acest lucru, astfel prestaţiile sunt corecte.

    Consumul este o calitate foarte mare a acestei versiuni. În oraş poţi reuşi o medie de 10 litri pentru 100 km parcurşi, faţă de 12-13 ai versiunii 350. Hârtiile oficiale anunţă un consum urban de 7,1 dar sincer cred că e nevoie de o minte foarte calmă şi un corp antrenat serios pentru a obţine chiar aşa puţin. După ce am condus maşina cred totuşi într-un consum mediu oraş/ extraurban de 8 litri/ 100 km parcurşi pe care îl poţi obţine liniştit cu acest S 250 CDI."

    Attached Files

    sigpic

    "Sunt printre voi,dar nu sunt unul dintre voi"

  • #2
    Un downsize imens la clasa S. Chiar sunt curios cum se comporta motorul cu cutia 7Gtronic. In rest, avand si eu acest motor pe clasa E, pot spune ca e silentios si destul de rapid. Poate fi o lovitura puternica pentru Bmw si Audi.
    16'' C350e
    16" 911 Carrera
    15" S350 Cdi

    Comment


    • #3
      Eu zic ca acest motor de 2,2 pe S, isi va face treaba foarte bine, plus ca mai are si un atu foarte important, costuri de intretinere mai scazute.Referitor la CP, eu zic ca sunt suficienti, de ce zi asta, simplu, sa va dau un mic exemplu, aseara mi-am resoftata masina mea w210 cdi, de la 116 CP, am dus-o undeva la 165 CP, un soft de E 220+, masa masini este de 1615 kg, si vreau sa zic ca dupa ce schimba in treapta a doua si ii dam blana fluiera rotile....
      Toate cele bune.
      Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!

      Comment


      • #4
        A trecut ceva timp de cand este in uz o astfel de mașina si ar trebui deja sa avem pãreri pro sau contra acestui segment .... S250.
        Ceva colegi care utilizeazã o astfel de mașina pot sa-si spunã pãrerile....
        Comparativ cu alte mãrci discuții au fost mereu pe motorizãrile mai mici, discuții purtate de cei care nu au mers decât ocazional sau au aflat de la “alții”.
        Ca exemplificare E-ul cu 2.2 de 136 cp, nu prea recomandat dar care dupã pãrerea mea își face treaba destul de bine. Același lucru si la A6 cu motorul de 2.0 si cei 140 cp. Eu dețin aceste doua mașini si nu am fost dezamãgit in câteva sute de mii de km.
        In momentul asta încep sa ma uit dupã s 250 si as dori pãreri avizate despre comportament si probleme.

        Comment


        • #5
          Diferența față de 350 este uriașă, cel care a scris mai sus a uitat de plaja in care cuplul este valabil.
          La 250, cei 500Nm sunt intre 1600-1800 rpm, pe cand la 350 cuplul maxim este acolo până la 2800rpm.


          S250, a fost creat in special pt companiile taxi, rent, etc. Reprezintă soluția ideală pt astfel utilizare in orașe aglomerate, plecări multe de pe loc, distante scurte, etc.
          Noi avem câteva in întreținere ( toate taxi ), sunt f fiabile, zgomotul este suportabil, opțiuni destule.

          Din acest motiv un W221 250 CDI 2011-2013 , il găsești la capăt de viață - 450-500K km, zic eu...
          Last edited by cl600; 12-28-2017, 10:37 AM.
          http://www.clubmercedes.ro/announcement.php?f=34


          www.mbretrofit.ro

          Mercedes - Perhaps the only car on earth that doesn't aspire to be anything but itself.

          Comment


          • #6
            Off -topic :

            Am avut ocazia de mai multe ori , sa conduc un ML 250 blutec an 2013 , euro6 , dar practic vorbim de acelasi motor 2143 cmc 500Nm 204 Cp. Pe diferite trasee , autostrada , serpentine , dn.

            Masina este foarte ok , in ciuda gabaritului , se misca foarte bine pe serpentine , ma refer la Dealul Negru pt cine a trecut pe acolo , nu am avut niciodata impresia ca nu are vlaga sau ceva .
            Foarte economic , pe autostrada la viteze mari este silentios .

            La w212 din dotare acelasi motor 250 , dar euro 5 . Masina se misca foarte bine , chiar si sunetul este un "picut" rafinat , dar la rece e aspru . La viteze mari 170-180 , nu am 3000 de ture . In rest economic , fiabil , foarte multumit de alegerea facuta.

            La w204 sunt colegi care au motorul 250 deja e senzatie masina , fiind mai mica si usoara caroseria e chiar o alegere perfecta.

            Comment

            Working...
            X
            Logan | Dacia Logan |Anulare DPF